Căzu. Dincolo de temperatura
asfaltului, aceasta era singura certitudine pe care o avea. Simțea cum soarele
îi arde rănile deschise. Era ca și cum întregul trup coaliza împotriva ei,
făcând-o să-l urască din ce în ce mai mult. Știa și că ceva, undeva înăuntrul
ei s-a rupt și încerca din răsputeri să găsească sursa durerii. Avea nevoie s-o
găsească pentru a o putea ucide.
Încercă să-și deschidă gura, să strige
sau măcar să spună ceva. Poate chiar să șoptească. În momentul acela chiar și o
șoaptă era perfect în regulă. Dar buzele uscate semnaseră deja acordul cu
restul corpului și se împotriveau cu brutalitate.
Ce zi e azi? Ce lună?
E soare afară, pesemne că trebuie să
fie primăvară. Ea iubea primăvara. Și ca să vezi ironie! Avea să moară chiar
într-o zi de primăvară.
Dar ce zi?
Și soarele ăsta începe să fie tot mai
răzbunător. Început să-și imagineze chiar infernul lui Dante și se vedea ca pe
o replică jalnică a picturii care se vrea a lui Utrillo. Aia cu „NEBUNIA”.
Probabil că lăuntrul ei împrăștiat pe
betonul negricios aduce mult cu nuanțele din lucrare. Iar ea a devenit un
prizonier al propriului trup.
Totuși, ce zi e azi?
Avea nevoie de certitudinea asta,
pentru simplul fapt că avea atât de puține în momentul acela. Și chiar dacă a
invocat de atâtea și atâtea ori finalul, parcă nu arăta chiar cum și l-ar fi
dorit.
Bordul mașinii! Are chestia aia
luminoasă, cu ora și data scrise cu acel font sec. Dar acum e o amintire bună.
Numai dacă...
E prea dureros. Culorile și zgomotele
cu care vine imaginea zilei si a orei. Iar capul ei vâjâia. Vâjâia a uitare și
moarte. Vâjâia a „am plecat de aici!” și a accident stupid.
Undeva în dreapta ei, la o distanță
considerabilă se opri o mașină. Mare probabil, pentru că nu mai vedea câmpul
movuliu. Pași grăbiți și strigăte se apropiau din ce în ce mai mult. Inima, sau
ce mai rămăses din ea, începu să îi bată din ce în ce mai tare. Cu puterea pe
care o mai simțise doar o dată. În urmă cu vreun an? Mai exact... trebuia să
facă un calcul. 10 luni și niște zile. Douăzeci și... 24! Un an și douăzeci și
patru de zile.
Dar totul se întunescă. Se pare că
efortul fu prea mare. E negru. Elegantul și timidul negru.
Ora decesului : 11:30, data : 18 martie 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu