DIN AN ÎN AN SOSESC MEREU

De-a lungul vieţii întâlnim tot felul de oameni meniţi să ne marcheze cumva existenţa. Fie prin a ne învăţa, fie prin a ne oferi şansa să furăm din experienţa lor şi să învăţăm din greşelile pe care le-au făcut. Unii ne vor preda lecţii dureroase despre izbăvire, alţii vor sădi gesturi candide, care să servească de fundaţie pentru binele din noi, cei care ne vor iubi pur şi simplu şi datorită cărora vom învăţa să ne creştem frumos. Apoi mai sunt cei care mereu se vor ascunde după o mască de indolenţă şi nu ne vor oferi chei spre sufletul lor, însă care uimesc privirile prin cunoştinţe neasemuite şi citate din alte vieţi.

Mă întreb oare, de unde au făcut rost de atâtea şi atâtea curiozităţi. Cărui zeu şi-au vândut sufletul pentru darul atotcunoaşterii. Şi mai ales, de ce aleg să împartă cu noi, mici vlăstare întrebătoare, comorile pentru care, odată au trudit atât.

În primul moment în care te întâlneşti cu un om atât de maiestuos, când îi auzi întâiul cuvânt şi îi simţi tremurul aproape imperceptibil al vocii, poţi greşi crezând că niciodată nu vei reuşi să furi ceva de acolo. Însă mai apoi, în circumstanţe neimaginate, realizezi că şi el se poate tăia curăţând cartofi, că şi el zâmbeşte melancolic dacă îi revin amintiri, iar inima lui bate în exact aceeaşi limbă cu a ta. Felul unic în care îţi povesteşte despre războaiele daco-romane sau turuie prevederile Constituţiei Carliste este fascinant, în aceeaşi măsură în care naşte milioane de îndoieli. Te trezeşti visând la ce cavaler în armură lucioasă a fost odată sau la cum a luptat pentru mâna unei domniţe cu un curaj nemaivăzut în turnirul cel mai periculos.

Ş-apoi sună clopoţelul şi orice urmă de indoială dispare, când înainte de a ieşi un zâmbet însoţeşte bine-cunoscuta frază „şi aici rămânem”.

Această scriere îi este dedicată domnului profesor Onac Octavian.

Iana-Frezia crede că Onac Octavian este unul dintre cei mai buni profesori.

EDIT: 11.04.2015 Iana-Frezia nu mai crede că sus-numitul este unul dintre cei mai buni profesori. Îi este doar recunoscătoare că a înscris-o fără voia ei la un anumit concurs, într-un anumit an, pentru că știe ea bine ce i-a adus participarea aia. În rest, Doamne ferește...