Greşim. E în natura noastră umană să
greşim. Iar uneori o facem cu atâta bucurie şi mândrie, tocmai pentru că ştim
că greşeala noastră răneşte fix unde-i mai sensibil şi cumva întoarcem răul
făcut mai mult sau mai puţin voluntar. Ne apucă dorinţe de singurătate. Vrem să
alungăm pe toată lumea din jurul nostru pentru că nu ne vedem destul de demni
de timpul lor şi aşa mult prea scurt. Poate răzbunăm o indiferenţă datorată
prea multor treburi, poate plătim cu aceeaşi monedă vorbe grele sau poate pur
şi simplu ne face plăcere ca în unele momente să fim răi.
Greşelile însă nu ne fac mai puţin
oameni, am mai spus-o. Dimpotrivă, ne fac mai demni de renumele de imperfecţi.
Şi greşim al naibii de mult, uneori chiar mai rău decât am vrea doar ca să
realizăm că noi suntem singurii ce rămân să lupte cu vina.
Pentru că eventual, sătui de atâtea şi
atâtea greşeli ceilalţi pleacă. Ceilalţi mereu pleacă. Fie că se tem, fie că se
satură, dispar la fel de repede cum au apărut şi nu putem face absolut nimic ca
să oprim nenorocirea. Ş-apoi o dăm în drame. Drame, drame şi iar drame. Ca şi
cum n-ar fi fost o perioadă destul de lungă înainte, când am trăit pe cont
propriu şi n-aveam idee că ne poate fi mai bine. Ca şi cum greşeala ce a pus
capac ar fi fost cea mai mare şi cea mai urâtă. N-a fost. A fost doar cea din
urmă.
Mai avem totuşi tupeul să sperăm la o
iertare. La încă o iertare. Căci ştim exact cu cine avea de-a face. Ştim cât
pot duce ceilalţi şi cam ce aşteptări au de la noi. Iertarea probabil că apare
şi îi precede împăcarea.
Cum ştii dacă ai fost iertat pentru o
greşeală capitală sau nu? Dacă iertarea e sinceră, dacă orice a fost aiurea nu
mai contează şi relaţia se poate relua fix de unde a fost părăsită. Dacă nu,
dacă totul e fals şi forţat, înseamnă că greşeala a fost pur şi simplu prea
dureroasă şi oricât ar încerca, iertarea nu-şi mai are locul.
Dar cele mai faine relaţii sunt cele
care nu se sfârşesc. Indiferent cât de stupide şi intenţionate sunt greşelile.
Cele care n-au nevoie de iertări şi lacrimi şi drame. Se reiau simplu şi frumos
când momentul e bun, exact de unde trebuie. Relaţii simple, ce ne cresc frumos
şi ne scot din colţul întunecat unde moţăiam pentru că bezna ne dădea confortul
de a nu ne opri din respirat. Relaţii cu greşeli teribile ce nu trebuie îndreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu