FEMEILE ASTEA...

         De 8 martie iubim femeia. Iubim femeia mamă, iubim femeia tată, iubim femeia bunică și femeia cu ochi mari și păr ciufulit de creioanele cerate de la grădi. Ni se pare că de 8 martie trebuie să apelăm la clișeele din filme hollywoodiene și să ne ducem încărcați de flori scumpe și ciocolăți care de care mai dubioase.

         Uităm că de 8 martie femeia nu vrea decât o mângâiere și un sărut pe frunte. Nici măcar french kiss nu trebuie! Uităm că iubim femeile tocmai pentru că sunt atât de simple, în întortocheala lor. Uităm că iubim femeile pentru că au găsit curajul să se dezbrace de frică și prejudecăți. Uităm că iubim femeile pentru serile în care cerșesc spășite atenție și iubire ca niște copii prinși cu pozna. Uităm că iubim femeile pentru că femeile ne iubesc pe noi.

         Iar noi, femeile, uităm cât ne iubim. Sau cât ar trebui. Pentru toate felurile în care am reușit să ne cunoaștem și să ne iubim corpul. Pentru curajul pe care l-am rereregăsit. Pentru toate zvonurile despre care știm și pe care ni le însușim mândre. Pentru fețele fericite ce ne înfrumusețează când și când. Pentru că suntem și le suntem de ajuns, uneori, deși n-ar vrea să recunoască.

         Eu, femeia, am învățat să iubesc toate defectele celorlalți. Să le înțeleg, să le tolerez și apoi să le iubesc cu toată ființa mea. Am înțeles că diferit nu înseamnă neapărat rău și că oricine are alte valori trebuie admirat pentru felul unic în care alege să păcătuiască. Știu că nu numai varianta mea e corectă, dar nu voi recunoaște vreodată că poate, numai puțin, a avut și altul dreptate.

         Pentru că eu, femeia, am frici. Cu care mă lupt și mă chinui în timpul liber. Am niște frici frumoase, elegante chiar, pe care am puterea să le scot din mine și să le pun pe-o hârtie, iar apoi să le privesc și să le înfrunt. Am înțeles că îngenuncheat nu înseamnă înfrânt și că, teoretic, trebuie luptat.

         Eu, femeia, vreau să iubesc alte femei. Care mi-au fost tot ce aș fi putut dori. Care mi-au dat sfaturi și cărora încă le întorc spatele. Vreau să iubesc femei care nu mai sunt, pentru că știu că odată, cândva demult, au însemnat enorm. Și încă mai înseamnă. Vreau să iubesc femei care aproape că nu mai sunt. Femei cărora le e frică și care au lupte mult mai grele decât am eu. Femeile pe care le admir și cu care îmi doresc dupămese cu aromă de cafea și povești nesfârșite. Vreau să iubesc femei care nu mi-s aproape de suflet, dar pe care le simt aproape în alte mii de feluri. De care mă leagă un lucru sau altul.

         Eu, femeia, vreau să iubesc femei pentru că ele îmi știu luptele și durerile și patosul. Ele pot să-mi înțeleagă pasiunea și văpaia din ochi. Pentru că ele, femeile, dintre toate ființele de pe planețica asta, așteaptă împreună cu mine un sărut și numai atât. De 8 martie.