MEȘTEȘUGURI

Nu prea mă pricep la multe lucruri ...

Nu aş putea să-ţi pictez chipul. Frumuseţea pe care o înţeleg din zâmbetul tău nu ştiu să o traduc atât de simplu. Culorile şi umbrele ochilor tăi nu le regăsesc în nici una din nuanţele ţipătoare aruncate pe paleta plictisită.

Nici nu aş putea să-ţi cânt. Vocea mea are un obicei copilăros de a aluneca pe alocuri şi a-şi pierde din farmec şi intensitate. Falsează şi aleargă hăbăuca pe unde nu îi e locul, pe unde nu reuşesc să o mai găsesc. Peste tot.

Nici măcar nu aş putea să primesc un rol în care să te regăseşti. Nu l-aş accepta, înţelegi? Degetele mi s-ar încorda într-o strânsoare posesivă şi gâtul mi se va usca în momentul în care gândul mi se va întâlni cu privirea-ţi.

Nici nu ştiu dacă există vreun bloc de text care să se potrivească cu amestecul de krypton şi cianuri ce-mi sălăşluieşte în peştera inimii. Nu mai ştiu să aleg cuvintele la fel de îngrijit, nu mai pot să descriu atât de uşor ce am creat. Poate realitatea e mai copleşitoare sau poate mi-ai furat şi asta.

Însă e ceva ce aş putea face. Să-ţi dezmierd părul când povara prea multor vise devine insuportabilă. Aş şti să-ţi destind umerii obosiţi. Nu mă pricep la multe lucruri, dar mă descurc având grijă de oameni.