IMPOZIT PE FERICIRE

          Aş dori să încep prin a mulţumi Făt Frumosului care m-a inspirat. Se pare că din ce în ce mai mulţi oameni contribuie mai mult sau mai puţin voluntar la clădirea muzeului sufletului meu. Mulţumesc frumos!

          Aşadar, avem impozite pe fericire. Cu toţii sperăm să scăpăm odată de rate prea mai la bancă, de dobânzi imposibil de plătit, de asigurări mult prea costisitoare şi alte taxe şi accize ce ne sunt aplicate. Ne-a fost îmbuteliată şi evaluată viaţa la câteva sute de lei. Cerul şi soarele nu mai sunt gratuite şi disponibile oricărui fericit care rătăceşte pe drumuri pustii. Nici măcar drumurile pustii nu mai sunt pustii.

          Nu mai există bunuri nepreţuite iar afirmaţia cum că ‚,cele mai bune lucruri în viaţă sunt gratis’’ devine cea mai gogonată minciună. Nu mai şti cum să te bucuri sincer nici  măcar de un concediu furat, de două zile răcoroase şi ploioase, nici de o plimbare nocturnă cu bicileta, motorul sau tramvaiul. Absolut totul are un preţ. Până şi fericirea.

          Şi nici măcar nu e vorba de bani. E vorba de un mod legal de a fura. Şi n-am de gând să fac politici aiurea sau să critic vreun partid. Nu cunosc şi n-am culoare politică. Ceea ce fură toată lumea de la toată lumea e timp. Zile fericite, nopţi acide, albume cu muzici dragi pe care nu le mai poţi savura în linişte că trebuie să te ridici să opreşti gazul, să închizi geamurile, să scoţi ceva din priză. Căci dacă nu, vin nişte personaje care cer socoteală pentru fiecare miligram de lumină ce ţi-a inundat inima.

          Oamenii te părăsesc că nu-ţi permiţi cafele scumpe despre care zice o tanti la TV că-s cele mai bune, pentru altul cu burtă şi ceas de mare valoare. Nu se mai poştălesc tigări, nici măcar nu se mai dau. Se împrumută! Şi de obicei sunt cerute înapoi în zorii zilei următoare. Fiecare leu trebuie dat la rest şi niciodată nu e loc de donaţii.

          Încep să ne fie impozitate visele, să plătim asigurări de viaţă care oricum nu ne pot garanta nemurirea şi să sperăm că rata la bancă se va micşora dacă ne rugăm seara. Am uitat să fim stăpânii propriului nostru univers şi să ne bucurăm sincer şi din toată inima de micile preţiozităţi ale vieţii scumpe pe care o ducem.

          Totuşi, încă există copii mici care stârnesc imaginaţia, oameni faini şi dragi care inspiră scrieri nocturne şi amintiri pe care nu se poate cere nici o taxă. Sunt de pe vremea când era gratis să te plimbi pe jos şi să dai în gropi că-ţi zburdă gândul prin părţi necunoscute.

          Mai există vieţi ieftine dar din cale-afară de frumoase. Blamate de cei care sunt atât de săraci că tot ce au sunt banii. Nu-i bai, ne luăm o ciocolată low-price şi ne bucurăm pe ascuns de ploi.