DIN LIPSĂ DE REZOLUȚII...

         ...apelăm la amintiri. Ce-i drept, nu mi-am făcut niciodată vreo listă cu ce aș vrea să schimb sau să îmbunătățesc la mine. Prin clasa a șaptea am încetat din a-mi roade unghiile, dar a fost prin vară deci n-are legătură. M-oi fi considera perfectă așa cum sunt sau poate mi-e doar prea lene să întocmesc o listă care oricum nu va fi dusă la capăt.

         Am scris acu vreo două săptămâni ceva ce părea a fi rămas bun-ul spus lui 2014, dar tocmai pentru că planurile sunt făcute ca să nu țină, am simțit nevoia să reiau anul acesta, și să scriu o (posibilă) siropărie perfect subiectivă despre cum am tocat eu mărunt mărunt 365 de zile.

         În 2014 am fost, pentru prima dată, fericită că nu am pe nimeni cu care să îmi bat capul. Am stat liniștită pe balcon, privind în gol fără să aștept un sms drăguțel la care să zâmbesc pentru că așa se face. Am renunțat la căutări și dorințe de Feți Frumoși care să mă facă fericită și am înțeles că eu îmi ajung mie. În 2014 mi-am băgat picioarele în tot ce credeau alții că știu despre mine și am ascultat când mi s-a spus că pot mai mult.

         În 2014 am învățat să las deoparte atitudinile defensive și să nu mă mai joc. Așa mult... M-am convins că pot fi sinceră fără ca asta să se întoarcă împotriva mea. Am ajuns să știu exact care e măsura și ce se întâmplă când este încălcată. Am înțeles că unii oameni nu pot suporta cât le arunc eu în cârcă. Și că ei pleacă. Și că e mult mai bine așa. Am aflat cum să nu deranjez pe alții cu felul meu de a fi, deși mai uit de asta câteodată.

         În 2014 am râs al naibii de mult. Majoritatea dăților degeaba. Am vorbit prostii, am bătut câmpii, am supărat și am terfelit lucruri ce nu mi-au fost oferite spre a fi călcate în picioare. Am început să aduc argumente plauzibile ori de câte ori cineva nu-mi împărtășea opinia. M-am bosumflat și am făcut mutre de câte ori am vrut. Probabil am și rănit. De fapt, cred că e o certitudine asta.

         În 2014 am spus da oricărui lucru am simțit că m-ar face fericită sau mândră sau cine mai știe cum. Am dat și cu capul de vreo două ori. Dar m-am reparat repede și am înțeles că e mai bine să învăț decât să mă plâng că am un cucui. Da, am făcut greșeli. Și acum știu că asta nu înseamnă nimic altceva decât că am încercat. Am învățat, m-am chinuit, m-au consumat întâmplări și oameni, i-am lăsat să ia tot ce pot. M-am schimbat și mi-am schimbat lumea cu care adorm în gând. E mai bogată și mai faină acum.

         În 2014 am umblat desculță prin iarba udată de rouă. Am stat la foc. Am dormit în corturi cârpite cu bandă adezivă. Am dormit prin mașini și pe la prietene, spre disperarea mamei. Am mâncat prea puțin și am uitat să beau cât ar fi trebuit. Apă, zic. Mi-am dat seamă că scriu despre toți oamenii pe care îi am în zonă fără să vreau sau să se vadă. Am fost la mai multe concerte decât în anul precedent. Și toate au fost grozave. Am simulat examenul nenorocit care mă așteaptă în câteva luni și m-am convins că nu chiar toate-s ‚norocoase’.

         În 2014 am iubit și am pierdut și am făcut tot ce mi-a trecut prin cap. Iar acum, la început de 2015 vreau doar să mă bucur de oameni. Oamenii care oricât de urât s-ar uita sau cât de tare ar strâmba din nas, sunt frumoși. Oamenii care au plecat. Oamenii care nu au plecat. Oamenii cărora le-a mai fost îngăduit să rămână prin zonă pentru cine știe ce motive ascunse. Oamenii care nu vor să plece deși au primit destule șuturi. Oamenii care n-au de ales. Oamenii pe care i-am rănit. Oamenii de care fac mișto. Oamenii pe care încerc să-i protejez. Oamenii care nu mă lasă să-i protejez. Oamenii care citesc și zâmbesc și apoi se urăsc pentru asta. Oamenii care dau like fără să citească. Oamenii care mă ascultă pălăvrăgind ore întregi la telefon. Oamenii care-și omoară diminețile la cafea cu mine. Oamenii care vor atenție. Oamenii care fac drame. Oamenii care se victimizează. Oamenii care joacă teatru. Oamenii care cântă, și cei care dansează. Oamenii care luptă. Oamenii care înving. Oamenii care lasă alți oameni să le fie de ajutor. Oamenii care nu se suportă. Oamenii care nu mă suportă. Oamenii care mă iubesc în felul adoptat ca fiind corect. Oamenii care mă iubesc altfel. Oamenii care au uitat că mă iubesc. În principiu ... oamenii.

         Dar în final, 2014 a fost o oră. In care m-am plimbat doar eu, şi nici o altă vietate pe linia lungă şi anevoiasă a vieţii. Eu, din şapte miliarde, și am știut că voi avea un suflet legat de mine chiar și când cred că nu.