PISICI, PISICI, PISICI

         Eu scriu cam despre orice și adesea sunt criticată. Că-s prea directă, că refuz să mă cizelez, că folosesc cuvinte gen ’gen’, ’fain’, ’căcat’. De asemenea, se mai leagă câte unul de temele abordate, că ar fi nepotrivite pentru vârsta mea sau că mă frustrez degeaba.

         În ultima vreme mi-am pierdut timpul mulțumind. Celor ce mă suportă, celor ce mă citesc, celor ce mi-au fost și îmi sunt. Azi vreau să mulțumesc celor ce îmi dau feedback.

         Cei ce-mi zic că scriu kitsch, cei ce cred că am meditații mult peste vârsta mea, ca și cum ar fi interzis să gândești mai sus decât restul. Cei ce m-au iubit și astfel m-au inspirat. Cei ce mă lasă să îi iubesc și astfel mă inspiră. Fără să știu cum și de ce, în singurul mod pe care îl cunosc. Simplu, fără orgolii sau jenă. Cei pe care i-am lăsat atât de aproape încât îi simt profund și intim, ca și cum de fiecare dată când adorm nu se închid ochii mei, ci ai lor.

         Sunt recunoscătoare pentru comentariile profilor. Scurt și la obiect, deși știu eu că le place ce citesc. Pentru fiecare share. Oricum se presupune că astea contează. Share, like, comment. Mă bucur de vizualizări și de oameni care după câteva luni de tăcere se trezesc să-mi spună că am un blog mișto. Fără să le fie teamă că mi s-ar fi urcat la cap și mă apucă figurile.

         Mulțumesc cui trezește demoni și îmi excită mintea. Mulțumesc cui citește și se regăsește în fiecare rând, chiar dacă nu e cazul. Mulțumesc cui nu citește pentru că nu îi pasă. Mulțumesc cui nu citește din orgoliu. Mulțumesc melodiilor care n-au obosit să-mi cânte când scriu. Mulțumesc paharelor de whiskey, jagger, tequila și ce-or mai fi care fac curaj. Care îmi fac curaj, care fac altora curaj.

         Mulțumesc adevărurilor aruncate la nervi, mulțumesc flăcărilor, mulțumesc copiilor de prin autobuse și bătrânilor. Mulțumesc fericirilor trecătoare care mi-au dat un impuls. Mulțumesc mamei care mai trage de mine să scriu că îi e dor. Mulțumesc cui mă face să-mi fie dor. Mulțumesc cui mă crede mai copil decât sunt. Mulțumesc cui mă încurajează, cui mă ajută, cui își pierde nopți cu mine în conversații bilingve și întortocheate.

         În final, mulțumesc oamenilor puțini și faini care îmi sunt cel mai aproape și care au puterea să-mi inspire câte un bloc de text fără ca măcar să știe. Iar în finalul final, mulțumesc cui mi-a propus să scriu odată ceva și să pun un titlu care nu are nici cea mai mică legătură.

Asta o fi cu dedicație!