Întortocheat lucru mintea asta. Cine o poate oare descrie cu adevărat
sau înţelege deplin? Ar fi inutil să încep o analiză mai mult sau mai puţin
realistă a sufletului. Am făcut-o în repetate rânduri. Nici nu sunt în măsură
să judec gânduri sau concepţii. Ah, să nici nu pomenim de o analiză
ştiinţifico-nu-ştiu-cum ... n-am idee cum se face aşa ceva. Mă voi rezuma doar
la o descriere de copil -ce încă sunt- a ceea ce văd înăuntrul meu. Oare de ce
simt nevoia să justific ce voi scrie mai departe? Hmmm ...
Psihicul uman, e construit simplu, din gânduri, senzaţii, amintiri,
mai un freamăt aici, mai un gemăt dincolo. Eh, abateri de la legile bunului
simţ. Cui îi pasă? O dată trăieşti, nu? Măcar să o faci frumos.
Conştiinţa ... Ce-i aia? Cine pune preţ pe ea. Dacă stai puţin să
te gândeşti, cam cât de încărcată e? Vezi! La câte ai tot atârnat de ea, a
cedat presiunii şi a plecat de la tine. Te-a părăsit fraiere!
Amintirile alea pe care pui atâta preţ, pe care le ţii ascunse
înăuntrul tău şi care te macină, te rod şi te dor! Aruncă-le dracului. Nu-ţi
mai trebuie. A fost ceva ce ai vrut cu ardoare într-un moment precis. Dar acum
trebuie să treci peste şi nu poţi s-o faci dacă te amăgeşti cu iluzii de
demult.
Gândul ce zboară de capul lui pe unde vrea e cel mai bun lucru din
tine. Dacă visezi eşti liber. Dacă poţi gândi mai departe decât cerul însuşi,
eşti un om frumos şi împlinit. Un suflet fără vise moare. Păstreză gândurile!
Orice ar fi, nu renunţa la ele. Îţi vor ţine de cald în nopţile de ianuarie şi
vor fi umbra cea mai răcoroasă a lunii lui cuptor.
Senzaţia primului sărut. Pfaaai! O minune. Hai, pe bune, ţi-l mai
aminteşti măcar? Eu nu. Sincer. Dar ţigara de dimineaţă e aici. Acel amestec de
parfum venit din capăt de lume, cu fumul care străbate fiecare centimetru de
piele şi marchează venele pe care le-a vizitat. Apoi ameţeala, durerea suferită
la fiecare mişcare, că de’ nu eşti obişnuit cu ţigări aşa tari. Nici măcar nu
fumezi de regulă. Dar în dimineaţa asta era musai! Încă o încălcare de la codul
moral. Păcate peste păcate ...
Omul e făcut să simtă doar ce îi trebuie, doar ce-i face bine,
doar ce îl mulţumeşte deplin. Ce sensibilitate? Ce implicare? Hai să facem
mişto de toţi şi toate, şi să vedem câte proaste ne mai sunt alături după. Da
... am revenit tot la ei. Acei „ei” care ne scot din sărite dar fără de care nu
putem. Nu sunt în stare să-şi înfrâneze poftele, respiră sacadat ca să ceară
atenţie şi se leagă de micile detalii ce ne definesc. Dar tot îi iubim. Oh, şi
încă cum! Nişte boi!
Nu suntem nici noi, doamnele, mai presus. Avem toane, figuri şi
milioane de teste la care supunem orice experienţă. Dar ne avântăm de nebune în
fiecare iubire şi o consumăm. Uite cum ne completăm şi ajungem la cuplul
androgin de la începuturi.
În fine, psihicul, cu toate ciudăţeniile aferente e mecanismul ce
ne ţine în viaţă. Ne împlineşte dorinţe şi ne înfrânează senzaţia. E un demon
dureros de dulce, care se hrăneşte cu şi din noi. Rămâne la latitudinea noastră
să-i oferim o hrană sănătoasă, ca să-şi ducă zilele liniştit, în sălaşul din
adâncul inimii. Nu am încredere în demonul din tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu