A nu se încerca decât în prezenţa persoanelor prea-iubite.
Ar trebui să ne dezbrăcăm de noi. Să
renunţăm uşor la tot ce ne ascunde sufletul. Să descătuşăm încheieturile
obosite, eliberându-le de strânsoarea prea multor brăţări. Să alungăm blând
presiunea prea multor inele şi să aruncăm verighetele într-un colţ. Legământul
rămâne!
Apoi, să tragem uşor în jos pantalonii
prea mari ce acoperă şoldurile fine, descoperind astfel linia frumos pictată a
piciorului şi gleznele fragile. Repede, să renunţăm la şosetele colorate,
scoţând la iveală piciorul cu degete grăsune şi unghii colorate.
Să încercăm să rupem nasturii de la cămaşa
albă, ce minte despre bunăvoinţă şi iertare. Să dăm jos chiar şi maieul
parfumat care ne-a strangulat dorinţele atât de mult timp.
Rămânând aşa, în lenjerie şi cu părul
răvăşit, ne-am putea simţi goi, expuşi, vulnerabili, dar când vom conştientiza
că de fapt e libertate ce simţim, vom renunţa şi la sutienul ce ţine sânii
puţin mai sus decât ar trebui să fie, sau la boxerii cu desene de copii.
Şi asta e adevărata frumuseţe. Ne întâlnim cu ea în
dimineţile leneşe de duminică, puţin înainte să ne spălăm visele de pe chip,
sau în serile târzii de vară, când machiajul e inutil şi broboanele de
transpiraţie fac cununi de iubire pe fruntea albă. Descoperind că nu avem
nevoie nici de creion în colţurile ochilor, nici de roşeaţa unui ruj lipicios,
ne vom privi uimiţi în oglindă. Uimiţi de cât de simplă e frumuseţea. Dezbracă-te
de tine ca de-o haină. Vino fără nici o vină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu