Toată
lumea crede că artiştii fumează doar pentru a se simţi mai importanţi, mai
şmecheri, mai neînţeleşi. Văd în actul de a inspira fum greoi o plăcere
carnală, pornită numai şi numai din orgoliu. Totuşi, dincolo de gustul plăcut
stă o mărturie nescrisă a gestului. Fumatul chiar stârneşte inspiraţia,
pasiunea, muza supremă, dorinţa şi, eventual, reuşita.
Astăzi
de pildă, la ţigara furişată undeva după ora 5 am descoperit că peste drum de
mine, la etajul al şaptelea, stă o bătrânică.
Am ieşit pe balcon
şi undeva la al doilea fum am văzut-o. Stătea singură pe balconul ei învechit
şi bătut de ploi şi sunt destul de sigură că număra maşinile care îi treceau pe
sub priviri. M-a observat târziu, poate şi insistenţa ochilor mei a atras-o,
iar când s-a ştiut privită, a schiţat un zâmbet obosit, primind de la mine, în
semn de recunoştinţă o mână ridicată binevoitor şi un zâmbet tâmp.
Sunt tare curioasă
ce poveste o fi având bătrânica. Purta un batic albastru care îi mai înviora
puţin obrajii şi un cojocel în culori pastelate...ceva mov cu verde crud am
văzut eu.
Cred că am primit şi
o încruntare moralizatoare undeva pe la ultimul fum, căci nu prea era tanti de
acord cu motivul întâlnirii noastre. Înainte să apuc să îi explic din doua
zâmbete şi o ridicătură de sprânceană, s-a ridicat şi s-a retras după o perdea
dantelată.
A închis uşa încet,
greoi chiar. Sper să nu se fi împiedicat de treapta balconului, mi s-a părut
puţin aşa mai neîndemânatică.
Oricum, vorbeam de
ţigări şi de puterea lor colosală de a oferi inspiraţie în cele mai neaşteptate
momente. Eu mi-a făcut azi rost de un subiect bun şi frumos. Poate am oferit şi
un zâmbet cald unei bătrâne singure. Poate a înţeles că generaţia pe care o lasă
în urmă nu e chiar atât de rea.
Sper doar s-o văd şi
mâine. Oare cum o cheamă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu