TEATRU

   Să joci teatru cu cei din jur e tare interesant. Mă ascund cumva de orice întrebări pe care nu le vreau puse vreodată, dar la care poate mă voi hotărî să răspund. Cândva. Spre exemplu în nopțile târzii după ce m-am rereregăsit. Spre exemplu când îmi dau jos masca și mă afișez în cel mai pur chip. Spre exemplu acum.

          După fiecare decizie proastă mi-am sacrificat câte o noapte ca să meditez la cele întâmplate, până când soarele răsărea și se îndura de mine. Am înțeles că nimic nu e mai important decât îl las eu să fie. Apoi am suferit și am văzut ce însemnă să fi singur. Și m-am bucurat enorm de asta. Și am pierdut oameni și am impresionat oameni, până la lacrimi uneori. Și am zburat și am sperat și am visat. Încă mai visez și îmi bat joc de orice nu-i vis.

          Mi-am plătit crunt felul de a fi și poate voi mai plăti. Am ieșit din colțul meu întunecat și am lăsat viața să mă iubească. Mi-am spălat fără să știu suflețelul în mare vară de vară până pe la 11 ani. Am rănit și am fost rănită.

          Acum învăț și vreau să învăț pentru că știu că asta nu se poate termina niciodată. Nici n-ar trebui. Am rătăcit acum două veri fără direcție, la aeroclub, într-o mulțime de corturi și oameni despre care nu știam că îmi vor deveni atât de dragi. Am privit asfaltul ud și am mirosit ploaia. Cred că am și dezvoltat o obsesie pentru dânsa. Apoi mi-a fost dor și am alergat după stele ca să mi-l ostoiesc.

          Mi-am adunat o armată de fluturi și i-am lăsat să zburde prin sufletele oamenilor, dărâmând granițe. Apoi am întânit un Făt-Frumos căruia nici nu apucam să îi memorez chipul că devenea o umbră.

          Mi-a suflat vântul prin plete și pe obrajii uzi de lacrimi și m-au reparat oameni în fiecare vară. Am dansat cu fumul, cu soarele și cu ceața. Am lăsat minciuna să doarmă acum, dar numai până dimineață când se va trezi și va urla după drepturile ei.

          Am făcut o groază de prostii. Am făcut și chestii bune. Dar pe toate le-am făcut cu o mască pe chip, de frică să nu las pe cineva prea aproape de ce-i al meu. Acum nu mai am măști. Le-am pierdut pe toate și parcă nu mi-aș mai construi altele. Prea e faină viața ca să o trăiesc din perspectiva nu-știu-cui.

          Dar în final, să joci teatru e o minune. Îți trebuie talent, tupeu și un zâmbet fermecător. Eu mă ocup cu zâmbitul.