DESPRE LACRIMI ȘI ALTE SINCERE MANIFESTĂRI

          Uneori, destul de rar chiar, ne apucă sinceritățurile. Manifestări inocente ale trăirilor ce ne-au marcat deciziile. Ne cam dorim singurătatea în acele momente, dar dacă ai norocul să fii destul de important ca să îți fie permisă prezența într-o clipă de vulnerabilitate începi să îți pui întrebări.

          De pildă, ce gust au lacrimile? Diferă de la om la om? Sau toate sunt doar mici picături de ploaie sărate care aterizează în neant și se usucă la prima rază de soare?

          Lacrimile mămicii care acum își ține puiul în brațe pentru prima oară trebuie să fie dulci ca apa de izvor. Lacrimile omului împlinit care poate în sfârșit să spună că le are pe toate trebuie să semene cu sudoarea care i-a alintat fruntea de atâtea ori în drumul către succes. Lacrimile de dor o fi semănând cu parfumul celui ce lipsește. Parfum drag și recunoscut din alte o mie de parfumuri. Lacrimile curvei au gustul tuturor trupurilor pe care le-a lăsat să-i pângăreasca templul. Lacrimile bunicii care își mângăie nepoții au un fel de miros de naftalină păcălit cu prăjituri abia scoase din cuptor și acadele.

          Lacrimile femeii fericite ce s-a dăruit pentru prima oară cuiva n-au gust. Ele ard și liniștesc. Și se preling pe zâmbetul în căutarea căruia era demult. Lacrimile absolventului seamănă cu cele ale femeii abia cerute de nevastă și cu cele ale mamei care vede diploma odorului ei înrămată și agățată deasupra bibliotecii. Sunt lacrimi de fericire și speranță.

          Când plângi de despărțire lacrimile au gust de alcool, iar când îți moare cineva drag lacrimile miros a tămâie. Și uneori, când îți mai aduci aminte de iubirile pierdute și zâmbești recunoscător pentru ce ți-a fost dat să trăiești, lacrimile tale iau gustul tuturor buzelor pe care le-ai sărutat și miros a primăvară. Când plângi fără să știi de ce lacrimile tale au gust de copilărie și liniște în brațele mamei. Iar lacrimile bărbaților aduc a apă de colonie și fum de țigară ieftină.

          Și, în fine, când mori, lacrimile care se ivesc în colțurile ochilor au cel mai drag miros și gust pe care l-ai simțit vreodată. Gustul omului cel mai iubit și miros de ploaie.