Actul în sine e foarte simplu.
Trebuie doar să înlături ce-i la suprafaţă,
ce nu-ţi mai trebuie, ce te reţine din ascensiunea ta.
Totuşi nu are nevoie de anunţuri, nici de
permisiuni, nici măcar de semnale subtile. Trebuie s-o faci în linişte, când
eşti complet sigură de ceea ce simţi şi ştii, când nu mai există piedici şi
bariere, când ai încredere în omul ce ai devenit şi totul e cum trebuie.
Să-ţi lasi la vedere sufletul de copil,
mirosind a migdale şi să eliberezi lumina pe care o ascunde. Să ieşi din gaura
neagră în care te-ai ascuns şi ca un fluture...
Te dezbraci de ură şi furie.
Te dezbraci de regrete.
Te dezbraci de tot ce a durut vreodată.
Şi de orice va mai durea.
De prejudecăţi.
De ce vor şi cred ceilalţi.
De dorinţa de a avea mereu dreptate.
Te dezbraci de indecizii şi neîncrederi.
De greşeli.
De întrebări nerostite.
Te dezbraci de inhibiţii.
De amintiri dureroase care te ţin în loc.
Te dezbraci de fricile ce închid uşi.
Fără a ştii cum, te arunci cu toată
încrederea în braţele vieţii care abia aşteaptă să te primească.
Fără să ceri sfaturi, fără să suni un
prieten sau să vrei opinia publicului. Fără să te ghidezi după stele sau fazele
lunii.
Fără să mai ai nevoie de ajutor, fără să fie
nimeni lângă tine. Fără să te bage nimeni în seamă, să te încurajeze sau să te
felicite că ai reuşit.
Pur şi simplu o faci.
Te dezbraci şi îţi vei fi recunoscătoare
pentru asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu