joi, 6 noiembrie 2014

FĂRĂ AER



          A apărut vara asta o piesă cu titlul ăsta. Am detestat-o din prima clipă în care am auzit-o. Versuri proaste, linie melodică stupidă, plus că oriunde întorceai capul, sau mai bine zis urechea, mergea refernul ei obositor.
          Am întâlnit din nou cuvintele astea două în cea mai proaspătă achiziţie beletristică în care îmi pun mari speranţe şi sper să nu fie o dezamăgire ca predecesoarea ei. Oricum ... citindu-le am început să mă gândesc. Noi nu mai avem aer să respirăm de câte lucruri permitem să ne complice viaţa.
          Iar fără aer, cum am putea trage din ţigară? Cum am iubi? Cum am pupa frunţi adormite? Cum am abuza de un soare întârziat dar al naibii de călduros din noiembrie? Cum am trăi?
          Eu şi soarele meu ne bucurăm dimineaţă de dimineaţă de aer. Aerul acela încărcat de fum şi praf pe care îl resiprăm. Aerul care ămi aminteşte că am două posibilităţi : să mă întorc leneşă în pat şi să mă consolez cu visele mele sau să pun mâna pe cana aia de cafea din capătul mesei, să îmi trag şosetele colorate şi să încerc să îndeplinesc tot ce visez. Fie cu ochii deschişi, fie în nopţile liniştite.
          Ştiu că port flăcări multe în sufletul meu şi uneori, când nu îmi rămâne nimic altceva de ars trebuie să renunţ rând pe rând la ele. La un orgoliu ca să încerc să conving că anumiţi poeţi s-ar răsuci în mormânt de-ar şti ce aiurea le este interpretată opera. La o încăpăţânare de dragul unei îmbrăţişări atât de necesare. La o limbă scoasă puştiului neastâmpărat din parc că poate poate a avut o copilărie grea.
          Apoi flăcările mele se transformă din scântei de ţigară în adevărate incendii şi ard şi mistuie tot în cale. Şi mă anunţă mândre că defapt mie nu îmi prea pasă cine cum interpretează poezii sau de ce copiii din parcuri sunt răutăcioşi. Mie îmi pasă doar de mine şi egoismul e chiar bun în cazul dat.
          Astfel fac economie. De aer, de foc. De idei şi gânduri ce nu merită deloc împărtăşite cu toată lumea. Gânduri ce-s ale mele de oferit oamenilor care au păturici şi atât. Câţiva, puţini, dar minunaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu