MATEMATICI

IPOTEZĂ

Câteodată te copleşeşte o fericire inexplicabilă. Deşi toate şansele şi întâmplările recente sunt împotriva ta, eşti mulţumit de tine.

Acelaşi cer că veghează paşii, număraţi aceleşi stele noaptea şi chiar nu are relevanţă câţi kilometri vă despart. Împărţiţi aceleaşi amintiri şi vă leagă tot atâtea clipe. Iubirea nu moare. Stăruie acolo, impregnată în aşternuturi şi în sânge. Singura cale de a trece peste e regretul. Regret ce te va bântui o vreme, mai puţin în zilele cu soare. Ei, de o vreme încoace plouă. Şi plouă ... Şi tot plouă.

Trecerea de la întuneric la lumină se face doar prin sânge. Prin orgie. Prin durere. Prin iad dezlănţuit. Fiecare chin la care ţi-ai supus sufletul, care te-a ars, care ţi-a zgâriat poveşti pe vertebre se dovedeşte a fi meritat. Doar cunoscându-l ţi-a fost permis să mergi pe drumul tău. Prin infern recreat pe pământ, prin zone paradisiace ale gândurilor şi peste purgatoriul şlefuit de suspine; ţi-au fost întorşi paşii, ai fost închis înăuntru, îngropat dedesubt, adânc printre şi deasupra ...

CONCLUZIE

Trebuie să te doară ca să simţi că trăieşti. Înjunghiat de milioane de pumnale, doborât sub centrul pământului şi apoi renăscut ca un fluture ce nu are cunoştinţă de păcat. După fiecare cădere să simţi că ţi se oferă o nouă şansă, că eşti absolvit de toate nelegiurile şi totul e pur.

Frica răneşte mai adânc ca o sabie iar părerile de rău devin tardive cu fiecare minut ce se scurge. Mai bine să regreţi deciziile imatur-iresposabile dar asumate, decât să te întrebi mereu ’’cum ar fi fost dacă’’. Dacă nu pleca, dacă nu se afla, dacă nu plângeai, dacă, dacă ...

Câteodată sunt curioasă cum e viaţa celor simpli, a celor care nu cunosc durerea şi adevărata ei forţă. Cei care aruncă două cuvinte preţioase în van. Probabil că le este atât de uşor. Şi uneori aproape că-mi doresc să fiu şi eu astfel. Dar apoi vine armata mea de fluturi ce odată dărâma graniţele teritoriilor şi-mi spune că n-am de ce. Mai bine să cunosc toate feţele oglinzii, ca apoi să ştiu în care să-mi admir nebunia. E o calitate şi o corvoadă deosebită, pentru care mulţi ar muta munţii. Ce noroc pe mine!

DEMONSTRAŢIA

Stă în fiecare ţigară fumată pe ascuns. E atâta frumuseţe ingenuă în dansul fumului. Atâta pasiune şi zbatere în lupta cu vântul. Este emoţie, şi dăruire şi dor. Ca un copil ce se chinuie să purceadă în înţelesurile ascunse ale lumii. Şi care, în final, reuşeşte să arunce ghemul de aţă, doar ca să aibă cu ce se juca o oră mai târziu. Iar când ghemul devine prea mare, îl împrăştie în neant, dăruind lumii din înţelesurile universului său. Atâta frumuseţe. În 7 minute interzise.