Foarte relativă
fericirea asta. Pentru unii e doar o cafea dimineaţa, în timp ce alţii au
nevoie de nenumărate dovezi de afecţiune şi siropării din astea.
Fericire e când văd toată lumea de care mi-era cândva frică
ascunsă în ochii tăi. Când ştiu că salvarea poate veni din cele mai nebănuite
părţi.
Fericirea sunt
oamenii care rămân orice ar fi. Cei care nu se sperie de zilele mai puţin
frumoase şi ascultă şi sfătuiesc. Care ştiu că uneori cel mai bun lucru pe care
îl poţi face este să nu faci nimic. Doar să priveşti şi să ţii strâns între
două păturici ce contează cel mai mult.
Fericire e momentul
în care apare exact cine trebuie în lumina palidă a câtorva lumânări. Când mă
scufund în jerseul tău şi aroma parfumului nou cu care încă nu am făcut
cunoştinţă mă adoptă şi mă pierd de tot în ţesătura înţepătoare, protejată şi
ferită de orice ar putea părea dureros.
Fericire e să ştii
să eşti dorit şi îndrăgit. Fie, printre aburi de alcool şi miros de tutun.
Printre greşeli şi orgolii aruncate la gunoi în dimineaţa următoare. E
conştiinţa faptului că absolut nimic nu poate să fie destul de aiurea încât să
alunge ceva-ul acela care se încăpăţânează, al naibii, să dăinuie peste vreme.
Fericire e ziua de
toamnă căreia nu-i dădeai nici o şansă la mai bine, dar care totuşi se
dovedeşte a fi exact cum trebuie. Zi ce se asortează perfect cu un anumit
moment din primăvară în care două suflete s-au legat cu dorinţă şi încredere.
Fericire e să simţi
înăuntrul tău pulsând simţăminte şi adevăruri netăgăduite pe care nu ţi le
poate lua nimeni nicicum. Să ştii că din cap până în picioare eşti o adunătură
mică mică de lacrimi şi broboane de transpiraţie care vindecă şi liniştesc.
Fericire e un
zâmbet adormit adresat unei mame ce urmează să plece o săptămână şi face din asta
ditamai evenimentul. Fericire este să nu înţelegi de ce caută câteva minute în
care să-ţi vadă ochii chiar dacă între timp te ceartă că iar ai venit acasă
mirosind a fum. Să ajungi pe la 4 dimineaţa spăşită pentru că te aşteaptă
îngrijorată deşi ştie bine unde şi cu cine pierzi nopţile. Să-ţi iei ceaiul şi
să zâmbeşti mulţumitor că încă te mai ceartă pentru nimicuri din astea. Iar mai
presus, să conştientizezi cât de mult îţi vor lipsi într-un an toate privirile
dezaprobatoare de la răsărit căci ai întârziat mult peste ora promisă.
Fericită e ziua
leneşa ce începe în ritm molatec dar continuă cu aplomb luând cu asalt fiinţa
ta înfofolită în două jersee şi cizme urâte dar călduroase din cale-afară. Ziua
căreia îi dai şansa să fie cea mai bună pentru că pur şi simplu soarele a
răsărit încrezător.
Fericire e să
răspunzi bine la nenorocita aia de oră de istorie pentru care te-ai tot
pregătit şi să simţi că profu’ se uită cu drag la tine. Pe bune cu
drag, nu pentru că ai participat la concursuri şi i-ai făcut pe plac un
semestru lung şi obositor.
Fericire e să
zâmbeşti răutăcios că alţii au luat o notă mică şi să te simţi vinovat doar o
secundă. Pentru că apoi îţi dai seama că defapt nu îţi pasă absolut deloc şi
răzi pe sub bancă împreună cu 2-3 femei dragi.
Fericirea mea cea mai mare are un nume şi un zâmbet
fermecător!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu